Pe ritmul ICP [+18]

Subiect: Pe ritmul ICP [+18] Mar Dec 17, 2013 11:51 pm

Pe ritmul ICP

Varsta minima: 18
Gen: Drama, romanta, comedie
Limba: romana
Tipul de critica: Oricare il doriti voi. Accept si observatii cu privire la gramatica si exprimare
Observatii cu privire la continut: Ficul imi apartine, mai este postat pe inca doua forumuri. -Nu detin niciun personaj din anime-ul Naruto si nu fac profit de pe urma acestora.
-Vor fi destule scene +18, cititi, nu va opresc, dar va asumati asta, eu mi-am facut datoria si am anuntat

Capitolul I

Nici nu se înverzise bine semaforul de la intersecţia dintre Railroad St. si S. Hatcher Ave, că o armată de taximetrişti plini de ei a vâjâit pe lângă pericolul public pe patru roţi pe care mă străduiam să-l manevrez. Schimbă viteza, accelereaţie, ambreiaj. De la viteza a doua la a treia? Sau de la punctul mort la viteza înâti? Când în faţa mea aparu din senin o maşină sport, am călcat frâna cu atata putere că mi-am rupt tocul. La naiba! Încă o pereche de pantofi de cinci sute de dolari sacrificaţi pe altarul completei şi totalei mele lipse de autocontrol în situatii de criză: trecusem pe listă al şaselea dezastru din luna în curs. Am parcat pe trotuarul din faţa unei case şi mi-am scos pantofii distruşi aruncându-i pe scaunul din dreapta. M-am bucurat de cateva secunde de linişte în care nu am mai auzit variaţiunile expresiei „baga-ţi-aş” din toate parţile. Mi-am şters mainile transpirate de hanoracul Gap pe care îl aveam langă mine, neavând şerveţele în poşeta sau în maşina. Tentativa de a conduce o decapotabilă cu cutia de viteză manuala pe străzile din centrul oraşului, înţesate de obstacole de tot felul la ora prânzului, facea foarte necesara fumarea unei ţigari şi întalnirea cu o prietena pentru nişte cumparaturi relaxante.
-Mişcă dracu’ de aici, puştoaico! a spus un bărbat, proprietarul casei în faţa căreia parcasem presupuneam.
Am ridicat mâna ca să-i arăt degetul mijlociu, după care mi-am îndreptat atenţia către lucruri mai importante: cum să fac să-mi intre nicotina în sânge cât mai rapid. Însă înainte să pot să-mi aprind ţigara, celularul a sunat suficient de tare cât să-mi spargă timpanele, aşa că am fost nevoită să o las spânzurată între buze în timp ce mă chinuiam să găsesc telefonul care nu înceta cu soneria aia tâmpită.
-Sakura? Saskura? Mă auzi, Sakura? a ciripit Ino în secunda în care am deschis mobilul.
–Da, Ino. Bună, te aud perfect.
-Ai spus că într-o ora eşti la mall. De ce nu ai ajuns?
Am început să mă chinui din nou cu jocul complicat ambreiaj, acceleraţie, bagă în viteză. Mi-am scos ţigara din gură şi am azvarlit-o pe fereastră pe jumatate terminată, apoi mi-am proptit telefonul între ureche şi umar.
-Sunt chiar acum în maşină. Ajung în câteva minute, i-am răspuns, iar ea vru să mai spună ceva, dar i-am taiat-o înainte să articuleze prima silabă. Ino, asta nu e cea mai bună zi a lunii, nu te mai agita atâta că vin imediat.
Mi-am amintit că nu e permis să vorbesti la telefon în timp ce conduci maşina în Los Angeles şi ultimul lucru rau care nu se întâmplase deja pe ziua de azi era o amenda. I-am spus asta şi prietenei mele nerăbdătoare, clic, apoi telefonul a amuţit. Nu o minţisem pe Ino când i-am spus că nu e cea mai buna zi a mea şi nu sunt nici în cea mai buna dispoziţie. De multă vreme nu mi se mai întâmplaseră atâtea într-un timp atât de scurt. Desigur, dacă nu puneam la socoteală acea singură dată în care mama îmi luase cardul de credit din cauza unui opt la chimie.
Am găsit un loc de parcare aproape de Porsche-ul alb al lui Ino şi am mai pierdut trei minute să-mi gasesc ochelarii de soare şi portofelul cu ştrasuri. Am apucat de pe bancheta din spate o cutie de pantofi nou-nouţi pe care îi aveam pregatiţi tocmai pentru aceste cazuri de urgenţă.Am înlăturat capacul şi mi-am pus sandalele albe cu toc de şapte centimetri cât de repede am putut. Prietena mea putea apărea în orice secunda şi nu voiam să mă surprindă ea cu picioarele goale. Chiar dacă suntem apropiate, nu puteam risca să spună cuiva ceva. Ar fi însemnat un dezastru total pentru reputaţia şi orgoliul meu.
O bătaie în geam mă făcu să tresar, apoi am văzut pălăria şi ochelarii prietenei mele, iar dincolo de ei ochii care ii străluceau de bucurie. Aşa era firea ei, ca un zombi vesel. Am ieşit din maşina şi mi-am apucat prietena de braţ în timp ce ne îndreptam cu un mers pe care îl exersasem împreună timp de o săptamână spre intrarea în acelaşi mall de unde îşi fac cumpărăturile şi Herb Ritts, Bruce Wber, Mario Testino, Hillary Clinton, Nicole Miller şi se auziseră zvonuri şi despre Calvin Klein, iar aceştia sunt numai câţiva. Majoritatea vedetelor, designerilor, celebritaţilor în general se îmbrăcau de aici. Tocmai de asta alesesem locul ăsta şi ora prânzului. Nu pentru că speram să nu fie multă lume, şi nici pentru autografe, oamenii din California sunt obişnuiţi cu vedete la fiecare pas. Doar că oricine se respectă de aici ştie că în această zi a anului, un anumit magazin se deschide. Întotdeauna diferă. Anul trecut a fost acea patiserie cu prăjituri delicioase, acum doi ani a fost o schimbare de plan şi au făcut o expoziţie cu hainele răposatei Coco Chanel, faimosul designer de sex feminin.
Ei bine, nimic nu retează mai drastic ideile şi planurile pe care eu si Ino le pusesem la punct încă de o săptămână decât apariţia lui Naruto. Tipul ăsta e în stare să te sece de energie în numai câteva minute, dar spre norocul nostru nu ne-a văzut în mulţimea de oameni ce aşteptau să se deschidă uşile glisate ale noului magazin. Puteam rămane încă sub acoperire. Desigur, acest gând frumos ţinu numai câteva clipe, pentru că blondul cu ochii albastri se proţăpi în faţa noastră cu mainile în şold. Eu i-am aruncat cea mai reuşită privire încruntată pe care o puteam face încercând să-i transmit cât de bine puteam: „Mori naibii!”. Bineînteles, norocul nu mă favoriza astăzi, Naruto nu s-a clintit şi nici nu a clipit. Îşi îngustase ochii şi încercă să ne priveasca superior, mare greşeală să facă asta cu Ino de faţă. Era şi normal, ţinând cont de personalitatea ei, ca prietena mea să-l calce imediat pe unul dintre teneşi. Orice fărâmă de demnitate pe care o mai avea adolescentul din faţa noatră disparu în momentul în care a gemut înfundat de durere. Probabil am mai fi râs de el, dar am simţit cum cineva mă împinge, eu dezechilibrându-ma. M-am răsucit imediat refăcându-mi echilibrul şi reuşind să văd cum se îmbulzeşte lumea în încăperea nou deschisă. Sosise momentul pe care îl aşteptasem înca de anul trecut.
Mi-am făcut loc printre siluetele lor, înaintând spre locul în care am vazut o persoană cunoscută. Nu m-am uitat în urmă să văd dacă Ino sau Naruto vin şi ei după mine. Era un magazin uriaă, cu un spaţiu mai mare decat majoritatea celor din acest mall, însa nu vedeam niciun manechin cu rochie, jeansi, tricouri sau pantofi. Nu, nu era nimic. Nici măcar Yahiko, tânărul responsabil cu aducerea obiectelor necesare în fiecare an când se deschide o nouă încăpere. Nimic care să semene măcar cu dulapul meu de acasă, unde erau pereţi întregi cu pantofi de toate mărimile, culorile şi stilurile, o adevărată fabrică Willy Wonka din lumea modei, pentru că toată lumea ştie că pantofii sunt cei mai importanţi. Deci nu era ceva care să aibe legătură cu hainele, pantofii sau bijuteriile, ci ceva diferit. L-am recunoscut lângă persoana pe care nu mă aşteptam să o văd pe Naruto. Se cunosc sau s-a dus blondul acolo de bezmetic? Nu-mi puteam răspunde la întrebare pentru că o voce se auzi mai tare decât şuşotelile oamenilor.
-Anul acesta ne-am gândit să facem ceva diferit. Tânărul stăpân Sasuke a propus organizarea unor donaţii. Fiecare dintre voi şi din cei care nu sunt astăzi prezenţi pot să dea orice nu le mai este de folos sau bani. Vom împărţi lucrurile la cât de multe orfelinate vom putea. Vă mulţumesc pentru întelegere.
Şi continuă aşa, explicând şi arătând nişte cutii puse pe măsuţe, iar în spatele lor erau câteva femei ce păreau desprinse din coperta revistei Vogue. Fiecare cutie îşi avea rostul, una pentru bani, una pentru haine, bijuterii, carţi. Nu mi se părea câtuşi de puţin interesant sau distractiv, dar îmi plăcea să cred că am participat la fiecare eveniment de acest gen pe care domnul Uchiha, care făcea parte din conducerea mall-ului, îl organiza. Aşa că am umblat în poşeta de unde am luat trei sute de dolari pe care i-am întins unei femei, apoi m-am uitat dupa Ino. Era de negăsit printre toate siluetele din încăpere. Nici pe Naruto sau Sasuke nu îi mai vedeam. Mi-am făcut cale până afară unde o bancă părea special pusă acolo pentru tălpile mele obosite. M-am aşezat picior peste picior încercând să nu-mi şifonez rochia, şi i-am aşteptat pe cei trei sa-şi facă apariţia. Daca voiam să-mi petrec ziua şi cu Sasuke trebuia să-l suport şi pe blondul enervant, dar eram dispusă să fac acest sacrificiu.

Subiect: Re: Pe ritmul ICP [+18] Mier Dec 18, 2013 4:33 am

Hey!In primul rand, "Bun venit pe forum!"
Esti activa deja, frumos.Te-am rugat sa te inscri si "uite-te".:))
.Imi place foarte mult creatia ta, pot sa spun ce-mi place?Asa credea, si eu :))
In primul rand, imi place asezarea in pagina, frumos.Descrierea, imi place.Actiunea este foarte putin grabita, sau doar mie mi se pare?Imi place genul asta de fan ficuri, cu descriere si cu actiunea usorgrabita.Sa stii ca nu era nevoie sa pui acel "Ceva" sus.Titlul nu prea m-a atras, dar acel +18...eh, poate putin! Ce sa iti mai zic?Vei primi mai mult comentari pe la ora 18-19, cam asa :)
Ah!Am uitat ceva...vroiam sa spun ca deobicei nu-mi plac fic-urile unde il/o descriu pe personajul principal fiind un bogatan, dar n-ai insistat.Cum era aia?Hai cu nextu^^!

Subiect: Re: Pe ritmul ICP [+18] Sam Dec 21, 2013 3:40 am

Foarte dragut ficul tau, imi place cum ai povestit primul capitol de obicei povestile cu Sakura bogatasa nu sunt prea dragute, dar cu siguranta tu ai personalizat cu mult povestea. Imi place vreau sa vad next.

Vizitator

Foarte frumos, astept continuarea :P

Subiect: Re: Pe ritmul ICP [+18] Lun Dec 23, 2013 2:55 am

Pe ritmul ICP

[Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]

Capitolul II

De zece minute stateam cu totii pe banca, cu capetele plecate, proptite in maini si chinuindu-ne sa gasim ceva de facut. Cum tot ceea ce sperasem ca vom face azi se destramase, eram sortiti unor ore ce pareau ca nu se mai termina. Nici unul nu mai suferise asa de mult timp. Intotdeauna se gasea ceva de facut pentru cei ca noi. Reprezentarea familiilor bune din care provenim, lectii de vioara, pian sau chiar de viata daca isi gasesc parintii timp. Pozitiile noastre inalte de pe scara sociala se pastrau cu multa munca, aspectul exterior foarte bine ingrijit, notele cat mai bune, orice ne putea facea cat mai placut prezentabili si superiori familiilor normale. Insa nu era viata pe care sa si-o doreasca cu atata disperare zeci de copii. Aveam bani si lucruri frumoase, dar toate astea erau materiale. Nu ne faceau pe deplin fericiti. Eram tratati ca niste mostenitori inca de la nastere, nu ni se arata iubirea aceea atat de cunoscuta altora. Idoli pentru adolescentii de la alte licee in afara de Uzumaki Gakuen, scoala pentru unu la suta din populatia Konohei. Pentru familiile cu stare, infiintata de Minato Uzumaki, tatal lui Naruto. Aveam parte si de distractie, bineinteles, insa nu ne satisfacea, nu pe deplin. In weekend-uri ne duceam in clubul pe care Naruto il achizitionase fara instiintarea parintilor in urma cu trei luni, chinuiam plictisitoarea viata a elevilor de la liceu sau organizam petreceri fara un scop precis. Insa acum nu puteam face nimic, era o situatie de criza. Eu pentru ca imi eliberasem toata ziua in favoarea cumparaturilor, Ino facuse la fel ca mine, iar baietii nu aveau un motiv exact sau nu il cunosteam noi.[/color]
Priveam plictisita dincolo de usile magazinului din fata mea. Rafturile cu accesori ocupau cei doi pereti mai indepartati si cantitatea in sine de marfuri era incredibila. Bijuterii. Asternuturi. Pijamale. Saluri. Si genti. Gentile! Erau acolo sacose si genti de bowling, rucsacuri si posetute cu bareta scurta, genti de umar, unele enorme, posete-plic si o groaza de alte modele, fiecare cu marca ei si cu pretul mai mare decat ipoteca lunara a americanului de mijloc. Mai erau rafturi peste rafturi cu haine –atat de indesate, incat era imposibil sa umbli printre ele- care umpleau restul spatiului. Asa ca, acum, in pauza zilnica de o ora in care orice incapere din mall se inchidea, Yahiko se straduia sa transforme magazinul intr-un spatiu cat mai utilizabil. Urmaream acest joc de peste un sfert de ora, cand mana lui Ino trecu prin fata ochilor mei aducandu-mi mintea inapoi la realitate.
-Sakura, spune-i tu te rog lui Ino ca nu e grasa, mi se adresa Naruto in timp ce butona Blackberry-ul ala in draci de credeam ca o sa-i sara butoanele.
-Nu esti grasa, am zis eu cu gura setata pe pilot automat.
Nu-mi inchipuiam ca Ino minte, la fel ca toate anorexic de slabanoage fete din liceul nostru, si baietii asijderea – era in masura sa evalueze cu exactitate greutatea corporala a ei si a altora. Daca ea spunea ca s-a ingrasat, ca-i atarne colaceii sau ceva, cine eram eu sa o contrazic?
-Doctorul meu spune ca nu poti sa slabesti decat daca renunti si la fructe, spuse Hinata cu vocea ei pitigaiata, care nu-mi puteam explica de unde naiba aparuse in peisaj.
Mama ei se logodise de curand cu tatal lui Naruto, Minato, iar Hin incepuse sa simta presiunea exercitata de viitoarea nunta, pentru ca asta avea sa o propulseze rapid in varful ierarhiei sociale.
-Oh, mai taci, Hinata. Nu ai un catel de adoptat?
Asta era Naruto. Bad boy-ul, cum il numesc –neoriginal- fetele de la scoala, dar isi merita porecla, de asta il cred enervant. Sasuke, pe de alta parte, nu era total diferit de prietenul sau, dar categoric mai simpatic. Chiar daca le rufuza tuturor admiratoarelor cererile si cadourile in favoarea mea. Desigur, si eu la randul meu il refuzam pe Sasuke, nu-mi ardea de o relatie, desi incerca de peste un an sa ma convinga. El e de asemenea conducatorul grupului ICP –Inteligenti, Cool si Populari- din care facem parte. A fost ales la vot pentru caracterul sau, pentru ca nu e un ingamfat ca Naruto si pentru ca ne putem baza pe el. Suntem numai noi patru si inca doua fete, dar Hinata face parte din grup numai pentru ca Ino a vrut asta, de atunci Naruto ii spune pe buna dreptate veriga slaba. Intrarea ei in gasca noastra nu va dura mult, pentru ca o sa ma ocup sa o propulsez afara inainte sa apuce sa spune „diamnate”. Insa nu aveam chef acum sa-i aud cum se cearta doar pentru ca sunt plictisiti. Noroc cu blondul enervant si cu ideea lui mareata.
-Mancam si noi ceva? De doua ore nu am mai infulecat niciun mar.[/color]
Cu totii am acceptat, era mai bine decat nimic, si in timp ce ne indreptam spre terasa din celalalt capat al mall-ului, la etajul doi, Hinata nu se putu abtine sa nu-i spuna sa mai tina si dieta, ceea ce nu-si avea sensul pentru ca Naruto era chiar mai slab decat ea. Desi bruneta chiar e putin durdulie, baietii inca sunt in razboi dupa ea si o urmeaza la fiecare pas prin scoala. Nu-i invinovateam, arata bine. Spre deosebire de mine, ea chiar putea sa-si faca un coc fara sa-i cada suvitele raslete pe alocuri, asa cum pateam eu de fiecare data multumita enervantului meu par lung pana la umeri care mai avea si varfurile tocate pentru ca ma durea inima de fiecare data cand il tundeam.
Am intrat intr-un restaurant elegant, cu tematica coreeana, cu peretii bejm cu muzica linistitoare pe fundal, mesele rotunde, modeste si tablouri cu femei imbracate in kimonouri colorate si cu imprimeuri florale. Sapte femei erau aliniate in spatele unei mese lungi, pe care nu erau asezate decat niste flori. Luate impreuna, alcatuiau o trupa de-ti lua mintile. Cele mai multe parea a avea in jur de douazeci si cinci si doar cateva putin peste treizeci. Desi aproape toate purtau niste rochii albe, simple, pana putin deasupra genunchiunul. Mi se parea imposibil ca vreuna din ele sa fi dat nastere unui copil –sau ca va avea sa faca vreuna una ca asta.
Una dintre femei, cu parul blond care parea sa aibe in jur de treizeci de ani aparu in fata noastra si isi pleca capul salutand politicos si conducandu-ne la o masa retrasa pe care nici nu o zariseram sau cel putin eu. Am tras un scaun in spate si m-am asezat intre Ino si Sasuke. Hinata si Naruto erau de cealalta parte a mesei. Aceeasi femeie ne lua si comanda, eu nu voiam decat apa plata. Nu mi-era foame, ceilalti si-au luat nu stiu ce naiba supa despre care au vorbit in jur de cinci minute foarte lungi si plictisitoare. Nici nu voiam sa aflu cum de stiau atatea despre mancare, tinand cont ca n-au pus mana pe un cutit decat atunci cand mancau, in niciun caz sa prepare ceva.[/color]
L-am vazut pe Sasuke cum se ridica alene de pe scaun si se scuza ca merge sa-si aranjeze parul –intocmai ca o muiere care a stat prea mult in soare- dar ma simteam inconfortabil acum, fiind pe dinafara discutiei si fara ocupatie. Eu nu aveam ce face la toaleta, nici macar parul sa-l pieptan sau sa-l prind cu vreo agrafa –optasem de dimineata pentru o coafura la salon, unde folosisera fixativ la greu, dar nicio suvita nu era fixa ca o scandura, insa nu aveam de gand sa stric buclele pentru care am asteptat o ora intreaga. Insa chiar nu aveam ce face cu astia trei vorbind despre mancare langa mine, deci m-am ridicat fara sa dau o explicatie si am intrebat incotro e toaleta. Femeia insa avu neobrazarea sa ma intrebe de ce ma duc acolo cu mana goala, fara servetele si daca vreau sa-mi ofere ea unele, desigur, folosise un ton politicos, dar eu i-am spus ca vreau sa-mi schimb chilotii. Exact cu acest termen si fara sa ma gandesc la idiotenia frazei, pentru ca ma enervase. Evident, asta a adus niste comentarii idioate despre vocabularul meu si faptul ca nu e frumos sa spui „chiloti”, iar eu i-as fi aratat jumatatea lui cinci de la mana dreapta daca nu m-as fi aflat intr-un restaurant si nu in trafic, ca acum doua ore.
Mori, cucoana!
Nu am spus asta cu voce tare, dar am gandit-o. Am gasit toaleta singura, pentru ca nu am mai asteptat sa-mi raspunda ea, si am intrat. Nu mai era nicio fata, doar eu si o usa care ducea catre cabinele cu chiuvete si toate cele. M-am dus langa oglinda si m-am privit, am rearanjat rochia, mi-am trecut mainile prin breton dandu-l mai intr-o parte, am facut chiar si cateva piruete. Starea proasta pe care o aveam nu disparuse. Nici macar nu ma puteam bucura ca pot petrece in sfarsit o zi cu Sasuke. Fusese intr-atat de ocupat in ultima vreme si nu mai avusese timp nici de Naruto, nici macar la intalnirile grupului nu mai aparuse. De asta imi fusese atat de dor de el in tot timpul asta. Il prinsese tatal sau cand consuma droguri, iar stirea aparuse peste tot, pe internet, televiziune, ziare si reviste. De asta „tanarul stapan” venise cu ideea de donatii pentru orfelinate. Ca sa-si refaca reputatia, sa ia atentia de la acel eveniment stanjenitor. Desi nu m-as mira ca vreodata sa faca pe bune asa ceva pentru ca i-a dictat inima. Il cred in stare. Nu mai avusesem parte de o zi cu intregul grup ICP de luni, mai exact de patruzeci si sapte de zile, si tocmai asta era cea mai ghinionoasa dintre toate. Nu aveam chef nici macar sa flirtez cu vreun tip aratos din mall doar ca sa vad daca reusesc sa-l seduc. Am auzit un zgomot ca de usa deschizandu-se si l-am vazut pe Sasuke facandu-si aparitia. Nimerise in baia fetelor. Nu stiu cum, dar m-am abtinut sa rad de el.
-Sakura? Ce cauti tu in toaleta barbatilor?
Oo-oo. Asta nu suna bine, nu el incurcase locurile, ci eu. M-am intors rapid si am vazut ca pe usa nu era niciun semn, nu scria si nu exista nicio poza cu vreun semn, nimic. Atunci... cum? Ma simteam atat de stanjenita si aveam impresia ca o sa iau foc de rusine, puteam vedea in oglinda ca ma imbujorasem. In viata mea nu am trecut prin ceva mai stanjenitor, nici macar cand luasem acel blestemat de opt la chimie! Niciodata. Eu, Sakura Haruno, nu stiam ce sa fac in situatiile de genul acesta.
-Eu, eu...
Grozav, acum ma si balbaiam, dar ce ar fi trebuit sa spun? Ca eram o natanga si incurcasem baile? Asa ceva nu li se intampla nici macar ratatelor acelea drogate si moarte de bete de prin cluburi, toate nimeresc baia fetelor, nimeni nu intra in cea a barbatilor, decat ei, masculii. Nici macar in filme nu am mai vazut asa ceva, nu, pentru ca e de necrezut ca cineva sa fie intr-atat de neatent. Am vrut sa ma scuz, sa se deschida o gaura neagra si sa ma inghita, insa nu am apucat sa fac nimic pentru ca am auzit pasii cu ecou si voci in spatele usii.
L-am privit cu emotie si teama pe Sasuke, iar el a inteles. Ar fi fost o catastrofa sa fiu prinsa de altcineva in acest loc umilitor. Ar fi aparut peste tot si ar fi stiut toti, as fi devenit de rasul scolii si al integului oras! De neconceput. A facut cativa pasi rapid spre mine in timp ce eu incercam sa ma dezmeticesc din acele ganduri sumbre si mi-a apucat mana. Am simtit imediat niste fiori la atingere, mana lui era calda si placuta, pentru o secunda chair m-am linistit. Insa Sasuke m-a tarat dupa el spre cabinele ce se insiruiau in fata ochilor mei si facu zgomot cand deschise una si ma imbranci inauntru, intrand si el langa mine. Dupa ce m-am dezmeticit si mi-am dat seama de situatia in care ma aflam si de faptul ca eram intr-o toaleta pentru barbati, am blestemat toata conducerea mall-ului pentru ca au niste cabine foarte mici si stramte. Sanii mei atingeau usor pieptul lui Sasuke in timp ce acesta imi puse un deget pe buze, atentionandu-ma sa-mi tin gura inchisa si sa nu risc sa ne auda cineva. O usa s-a deschisa, apoi s-a inchis. O persoana intrase.
-Poftim? Nu, bineinteles ca atunci i-am spus tot lui Karin si ea a facut rost.
Zgomotul jetului de apa de la chiuveta, cateva injuraturi in engleza spuse de o voce feminina, apoi liniste. Un moment sa ma intreb cine naiba o fi Karin sau de ce a facut rost, dupa am realizat ca nu-mi pasa. M-am foit putin, incercand sa ma dau putin mai in spate, suficient cat sa nu-l mai ating pe brunet, insa nu am reusit. Spatele meu atingea deja peretele cabine, dar ceea ce am facut a fost doar sa-l fac pe Sasuke sa se apropie mai mult de mine si sa-si lase mana in jos. Insa reusi sa faca doar un pas, de ajuns cat sa poata acoperi distanta dintre noi si sa-mi striveasca sanii cu pieptul sau. Atunci diferenta de inaltime dintre noi deveni chiar dureroasa. Un metru saizeci ai mei nu ma ajutau sa ajung nici macar pana la umarul lui Sasuke. Acesta se lasa usor in jos, indoindu-si spatele si dadu sa ma sarute pe frunte, dar eu exact atunci mi-am ridicat capul, iar el a nimerit buzele. Uimirea fu la fel de mare pentru ambele parti, iar stanjenirea mea se marii, insa numai pentru o secunda. Sasuke nu se dezlipise, era momentul de care aveam sa profit, mi-am strecurat limba printre buzele sale umede si senzuale, simtind fiori in tot corpul cand mi-a raspuns la sarut. Stiam ca si el isi dorise asta demult, tanjise dupa atingerile mele. Eram uniti intr-un gest din care gustam cu pofta nebuna in timp ce imi tineam ochii strans inchisi. Era al doilea sarut dulce, disperat, profund si plin de fiori, insa primul cu Sasuke. I-am pus mana pe piept, simtindu-i muschii, iar el facut la fel, nimerindu-mi sanul drept. Am tresarit la atingerea lui, pentru ca nimeni nu ma mai atinsese asa niciodata, nu ca nu ar fi vrut, nu au indraznit. Insa imi placea. Era o senzatie ce-mi provoca fiori necunoscuti si furnicaturi pe spate. Limbile noastre se contopira intr-una singura, iar tot ce puteam simtii era el, iar ceea ce gustam era sarutul lui, il puteam simtii, mintea mea se bloca si nici nu puteam realiza cat de norocoasa si fericita ar trebui sa ma simt. Dar eu am fost cea care a rupt sarutul intr-un moment in care am gandit ca nu e bine, ca tot ceea ce fac este gresit si ar trebui sa incetez, insa mana mea se odihnea inca pe pieptul sau, iar el imi masa sanul drept si eu incercam sa ma abtin sa nu scot un sunet de placere. Stiam ca mereu dorise asta, ca ma dorise pe mine. De cand ma intrebase in urma cu cateva luni daca vreau sa fiu iubita lui si inainte de asta. Defapt, nici nu mai stiam de cat timp isi dorise si imi dorisem si eu asta. Ce adolescenta normala –sa nu mai spun de una in situatia mea- ar avea parte de al doilea sarut intr-o toaleta din mall? Desigur, orice fata din scoala ar fi dat orice pentru asta daca era vorba de Sasuke sau Naruto, dar nu si eu, simtisem ca nu e in regula si incetasem, era o explicatie logica, si atunci, de ce simteam regrete ca s-a terminat? Doar eu incetasem asta! Primul meu instict fu sa-mi duc mana la buze, dar mi-am dat seama inainte sa fac o miscare ca eram inca aici, cu el, si as fi aratat ca o idioata. M-am abtinut deci si l-am privit. Zambea. Parea chiar mandru, intr-un acces de minima modestia m-am gandit ca asa si trebuie sa fie, ce alt baiat in afara de Sasori sa putea mandrii ca ma sarutase pe mine? Nici unul. M-am apropiat mai mult de el, prinzandu-i mana in spatiul limitat ce ramasese intre noi si i-am zambit si eu. Insa era de ajuns. Nu era nevoie de mai mult, si mai ales, nu aici.

Mana lui Sasuke descuie usa si o impinse.

Subiect: Re: Pe ritmul ICP [+18] Sam Dec 28, 2013 7:29 am

Imi place scrisul asta. E fainut. Cum dracu il faci?

Subiect: Re: Pe ritmul ICP [+18] Mier Ian 01, 2014 3:37 pm

Sayuri, aceasta categorie se numeste Fan Fiction, iar eu aici postez capitole dintr-un fic. Te rog, daca dai un comentariu, sa te limitezi la a-mi spune ce crezi despre text, nu despre felul in care fac eu literele sa apara asa.
Lectura placuta ! ^^

Pe ritumul ICP

Capitolul I I I

-Ce naiba a durat atât?
Ochii de culoare albastru ai lui Ino mă analizau, pielea ei castanie strălucea şi –ca de obicei- arătă ca o zeiţă egipteană. S-a ridicat alene de pe scaun şi s-a proţăpit în faţa mea, dar nu s-a oprit, pentru ca Ino nu se opreşte, propriu-zis, niciodată. E setată pe o funcţie de „repejor”, şi uneori, „repede”, dar Ino nu a ajuns să fie recomandată pentru Yale stând neclintită. Cum majoritatea fetelor din istorie au visat dintotdeauna să devină prinţese şi să se mărite cu acel prinţ călare pe un cal alb... ei bine, Ino a visat de mica să-i dea şut în fund lui James Bond şi Plame Wilson şi să le ia clasificarea 00. Da, dacă prietena mea ar putea, ar ucide. O cred în stare.
-Nu contează. Să mergem.
Nu am crezut că îi voi fi vreodată recunoscătoare lui Naruto, dar se pare că a venit şi acel moment. Evident, nu am lăsat să se vadă cât sunt de încântată, am apucat-o pe Ino de braţ şi am târât-o fără să dau explicaţii afară din restaurant. Trebuia să-i spun ce s-a întâmplat, nu puteam ţine în mine. Ne-am oprit pe aceeaşi bancă pe care îi aşteptasem eu în urma cu o oră, unde ne-am aşezat picior peste picior cu un gest elegant şi am rămas tăcute pentru o secundă.
-L-am sărutat pe Sasuke.
Nu puteam să cred că o spusesem aşă direct, mai ales lui Ino. Deşi tăcerea ei mă neliniştea, nu făcea decât să mă privească. Apoi un zâmbet îi apăru in colţul gurii şi ochii ei deveniră dintr-odată sclipitori.
-L-ai sărutat pe Sasuke.
Iar vocea ei... ei bine, părea mândră. Nu-mi explicam de ce. Mă privea cu un aer care mă facea să mă simt ca Inuzuka Kiba când e scos la tablă în ora de matematică. Mă simţeam pusă în faţa unei lecţii pe care nu am învăţat-o vreodată, cu toate ca acela fusese al doilea sărut. Eu ştiam cum e, dar totuşi aveam impresia că era ceva diferit de data asta.
-Bravo, fato.
Aş fi zis ceva, aş fi comentat, i-aş fi spus să nu mai pară aşa încântată, de parca ea ar fi avut parte de sărutul cu Sasuke. Însă din magazinul, care îmi dăduse un sentiment profund de dezamăgire cu cateva zeci de minute în urmă, n-ar fi ieşit nişte baieţi care să mă lase cu gura căscata – la propriu. Unul dintre ei avea părul lung, negru, prins într-o coadă şi dat într-o parte, iar celălalt, cu firele de păr răzleţe pe chip, şi cu parul prins jumătate în partea de sus a capului, iar restul lăsat liber... ei bine, nu se compara cu brunet. Ino a clipit de două ori, gest pe care îl face rar când e uimită, iar eu nu ştiam ce să spun. Erau amândoi cel puţin la nivelul de frumuseţe a lui Naruto.
-Oh, a facut prietena mea cu glasul cântat, vreau unul!
Eu am chicotit şi m-am ridicat de pe bancă. Pentru o secundă m-am oprit,suficient cât s-o văd pe Ino cum îşi apuca şi ea poşeta şi se ridică, apoi am încercat să-i tai elanul. Nu era bine s-o ambiţionez când deja stătusem prea mult şi nu era necesar să ne enervăm prietenii mai mult decât o făcuserăm deja.
-Nu îi poţi adopta şi nu îi poţi lua acasă, am spus şi i-am întins braţul.
-Nu face pariul ăsta cu mine, mi-a raspuns şi şi-a strecurat braţul subţire peste al meu, iar eu nu am putut să nu-mi dau ochii peste cap. Fetei ăsteia îi place prea mult să dramatizeze.
-Ba da, îl fac.
Apoi ne-am îndreptat spre ei cu acelaşi mers exersat pe care l-am folosit şi când am intrat în mall. Păreau că ne-au observat, brunetul chiar îi dădu un cot amicului său în timp ce ne priveau cu interes, sau aşa mi se părea mie. Însă am continuat să mergem unii către alţii, fără nicio jenă în priviri.
-Prietenul meu crede că vă poate convinge să ne însoţiţi la un suc.
A spus cel cu parul blond şi, observasem acum, ochii albaştri, dar eu nu am făcut decat să ridic din sprâncene, să-i priveasc pe cei doi cu superioritate –cu toate ca era o diferentă de înaltime de peste zece centimetri- şi mai apoi sa spun pe un ton cât se poate de normal, de parcă n-aş fi vorbit cu nişte necunoscuţi.
-Hm, are dreptate, dar m -ai putea ajuta cu geanta asta? E foarte grea.
Spusesem asta după ce îl văzusem cu coada ochiului pe Sasuke cum se apropia, ridicasem şi tonul, ca să fiu sigură că a auzit şi el. Cuvintele mele ajunseseră la urechile sale, pentru că s-a oprit în mijlocul drumului, făcându-se că cercetează vitrina alăturată, plină cu costume albe pentru bărbaţi. Adolescentul cu păr auriu nu păru să bage de seama ghimpele ascuns în propunerea mea –cel adresat lui Sasuke, pentru că înainte să plec cu Ino de mână, el se lingea deja cu Hinata- şi îmi luă cu un gest cavaleresc geanta, întinzându-mi totodată şi braţul. Am mai aruncat o privire către Sasuke, mă privea cu ochi de căteluş, încercând să-şi ceară scuze din privir. Nţţ, nţţţ, nu o să-i meargă. O altă privire, cu direcţia lui Ino mă făcu să realizez că ea nu era în relaţii prea rele cu brunetul, păreau chiar să râdă în timp ce vorbeau despre meciul de acum două zile, în care Barcelona a căştigat cu ajutorul unui penalti... alte date nu am mai prins, dar la cat de microbistă o ştiam pe Ino, ea clar avea habar ce e un penalti.
Nu mi-am putut abţine un zâmbet de mândrie, tocmai făcusem un necunoscut să-mi ţină poşeta! Câte fete se puteau lăuda cu asta? Deşi pot să jur că mi se păreau cunoscuţi amândoi, nu am spus nimic şi am continuat să merg, ignorând faptul că blondul mă ţinea într-un fel incomod şi nepăsându-mi că nici măcar nu m-am interesat de numele lui. Din politeţe însă, am întrebat.
-Deidara, a răspuns el.
Atunci i-am dat drumul la braţ şi l-am privit drept în ochi. Ştiam că-l mai văzusem undeva, acum îmi dădeam seama că el era aceeaşi persoana. Şi nu era de bine.

Subiect: Re: Pe ritmul ICP [+18] Joi Ian 02, 2014 3:20 pm

~~La dracu cu oamenii astia...hmf...postez unde vreau,ce vreau, imi e lene sa citesc~~

dadada... foarte frumos